Pásztor Sándor: Bazine de înot în nouă orașe bihorene
În nouă orașe bihorene Aleșd, Salonta, Marghita, Valea lui Mihai, Beiuș, Ștei, Vașcău, Nucet și Săcueni, vor fi construite bazine de înot – este decizia adoptată în cadrul celei mai recente ședințe a Asociației de Dezvoltare Durabilă Bihor, din care fac parte primăriile a nouă oraşe şi municipii bihorene, precum şi Consiliul Judeţean.
Reprezentanţii primăriilor din Aleşd, Beiuş, Marghita, Valea lui Mihai, Salonta, Vaşcău, Nucet şi Săcueni au votat, în unanimitate, propunerea ca Asociaţia să finanţeze studii de fezabilitate pentru construirea unor bazine de înot în fiecare dintre aceste oraşe.
"Intenţia noastră este promovarea sportului în rândul copiilor, crearea condiţiilor pentru a practica înotul. Totodată, prin realizarea bazinelor de înot, vom avea posibilitatea organizării unor competiţii sportive acvatice, pentru toate categoriile de vârstă", a argumentat construirea bazinelor preşedintele CJ, Pásztor Sándor.
Un alt proiect pentru care participanții la reuniune şi-au dat acordul vizează realizarea studiului de fezabilitate pentru construire centurii ocolitoare a oraşului Salonta, care ar urma să aibă o lungime de 9,6 kilometri, şi să intersecteze drumul judeţean Salonta - Tinca.
Primarul municipiului Salonta, Török László, a declarat referitor la acest proiect, că deși a propus în repetate rânduri fostei conduceri a Consiliului Județean Bihor, necesitatea construirii drumului de centură, demersul său a rămas fără rezultat.
”Construirea centurii ocolitoare de est a orașului este importantă atât din punct de vedere economic cât și ecologic, deoarece pe traseul acesteia se poate crea o nouă zonă de dezvoltare economică”, a subliniat Pásztor Sándor, adăugând că, în curând, va fi anunțat concursul de proiecte și este de așteptat ca studiul de fezabilitate să fie finalizat în cursul acestui an.