Bálint Margit
Organizatia de Femei UDMR - vicepreședinte responsabil pentru afaceri externe
Europa este acasă. Sunt mama a doi copii și, împreună cu familia mea, locuiesc în Miercurea-Ciuc, unde cu toții ne simțim foarte bine.
Sunt licențiată în economie, am absolvit Facultatea de Științe Economice a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în Bruxelles am obținut diploma de Master în Business Management.
Lucrez în instituții publice din 2006, Guvernul României, Ministerul Economiei și am muncit opt ani în Bruxelles la Parlamentul European în cabinetul europarlamentarului UDMR Winkler Gyula. În prezent, sunt director pentru relații internaționale în cadrul Consiliului Județean Harghita.
În cei aproape 20 de ani de muncă, am urmărit interesele și împlinirea dezideratelor comunității maghiare din România.
Sunt vicepreședinte pentru relații europene în cadrul Organizației de Femei a UDMR din 2015.
Apărarea valorilor pe care s-a construit Uniunea Europeană, respectarea demnității umane, a drepturilor omului, a libertății, democrației și egalității, mă determină să candidez la funcția de deputat în Parlamentul European. De la încheierea celui de-al doilea război mondial, aceste valori au contribuit la asigurarea păcii și prosperității în Europa
Uniunea Europeană trece printr-o perioadă marcată de policrize, iar răspunsurile sale pentru rezolvarea acestora nu au fost întotdeauna apreciate.
Cu toate acestea, Europa este casa noastră.
Îmi doresc să contribui la bunăstarea comunității mele, la un viitor prosper și sigur al copiilor mei, într-o Uniune Europeană unde valorile fondatoare sunt respectate, unde egalitatea între femei și bărbați este reală, unde putem învăța, munci, ne putem dezvolta și călători liber.
Îmi doresc o Europă puternică, cu care să ne mândrim!