Excelența Voastră Msgr. Nunțiul Apostolic!

Excelența Voastră Domnule Ambasador al Republicii Federale Germane!

Doamnă director! Domnule director!

Kedves Botond!

Doamnelor și domnilor!

În  urmă cu un an viața noastră s-a schimbat radical. Ordinea obișnuită a lucrurilor a fost bulversată, și am fost nevoiți să reînvățăm foarte multe lucruri, a trebuit să reînvățăm să trăim împreună, a trebuit să acceptăm să trăim separat, închiși, departe unii de alții, altfel decât am știut să trăim toată viața noastră până atunci.

Și această schimbare și-a pus amprenta pe toate aspectele vieții noastre. Iată-ne acum împreună la această expoziție. Duminică încă nu știam dacă se va ține, dacă se poate în spațiul închis sau trebuie să mergem în curte, stăm cu masca pe față și încet-încet aceste lucruri devin lucruri acceptate, obișnuite.

Am putea sta până la miezul nopții lângă un pahar de vin și să recapitulăm tot ceea ce devenise diferit și, de asemenea, am putea povesti până în zori despre strategiile pe care le-am avut fiecare dintre noi, - dacă le-am avut -  pentru renunțările noastre, pentru a accepta izolarea, pentru supraviețuire în timpul carantinei, și pentru visul de a reveni la viața normală.

Incertitudinea, pierderea sentimentului de siguranță - chiar dacă acest sentiment tot timpul este un sentiment oarecum relativ - a reprezentat prima noastră experiență în această perioadă. Am căutat să ne punem speranța în ceva și, mai presus de toate, am realizat, din nou, că nu puteam spera decât unii în alții. Iar lucrările lui Részegh Botond expuse astăzi aici sunt o dovadă vie  a acestui fapt.

Aceste lucrări ale lui Részegh Botond au fost realizate în timpul pandemiei de coronavirus, dar nu fără să existe un precedent, nu au apărut de undeva. Ele cuprind în esența lor, stagnarea, nesiguranța, revenirea la normal, regăsirea reciprocă. Motivul pentru care spun că aceste lucrări nu sunt lipsite de precedent este că, după etapa sau etapele de creație anterioare, Részegh Botond a căutat o cale să progreseze, o cale de ieșire, o posibilitate de reinventare în abordările sale. Se poate vedea clar de unde a pornit, și care a fost evoluția lui de artist vizual, pentru că a lăsat deja o amprentă profundă în urma sa.

Anul trecut – așa cum știm de la el, știu și eu de la el personal, dar a și povestit undeva într-un interviu - avea în plan să meargă în Statele Unite și apoi în America de Sud pentru o perioadă mai lungă de timp, dar în schimb a fost nevoit să rămână acasă, s-a schimbat totul, a rămas izolat între patru pereți, cum s-a întâmplat cu noi toți. Luptele interioare ale artistului, căutarea unei căi de a evada, agățându-se de pânza goală, renunțând la perspectiva și inspirația pe care le-ar fi dorit și pe care le-ar fi oferit un alt continent, a fost nevoit astfel să găsească acea linie simplă, acea poveste care putea fi trasată dintr-o singură mișcare, acea lume nouă care putea fi creionată. Și astfel a întâlnit o altă stare de anxietate care a fost și mai mult accentuată de pandemie.

Pe de o parte a trebuit să își găsească propria cale. Pe de altă parte, izolat într-un spațiu de câțiva metri pătrați, a trebuit să-l găsească pe celălalt, care de fapt fusese acolo cu el tot timpul.

A trebuit să își regândească zilele, existența, să se regăsească reciproc în distanțare și în apropriere, și să depășească momentele de incertitudine. Chiar și aceasta ar putea fi o frază care să caracterizeze lucrările pe care Részegh Botond le expune astăzi aici, și trebuie să subliniem că mesajul acestora este însă mult mai profund.

Se încheie o etapă creativă, iar pandemia o pregătește deja pe următoarea. Aceste lucrări sunt despre regăsire. Reprezentările erotismului, sexualității deschid deja o altă pagină, ferestrele albastre și galbene, iar singura întrebare rămâne până unde reușim să vedem prin ele. Și acest lucru depinde doar de noi, nu depinde de artist.

În lucrările lui Részegh Botond vedem zvâcnirile sufletului exprimate prin descoperirea corpului uman. Nu este un act exhibiționist, nu este o instinctualitate obscenă, nu este doar simplu erotism. Este pur și simplu ce ni se poate întâmpla, iar dacă se poate întâmpla, se va și întâmpla cu oricare dintre noi.

Se întâmplă cu trupul și sufletul nostru atunci când suntem singuri, sau când suntem în mijlocul unei mulțimi, dar tot singuri, când suntem singuratici, și când suntem în compania cuiva, în situațiile de război, - între ghilimele și fără ghilimele - în zilele aparent pașnice, într-o stare de vulnerabilitate totală, în secolul vitezei,  - care înseamnă nu numai viteză, dar și superficialitate -  în nesiguranță și apoi în regăsirea reciprocă.

Aparent sunt doar corpuri, dar de fapt sunt amprente ale sufletului uman. Continuări ale anatomiei războiului și, cu siguranță, antecedente ale unei noi etape de creare, aflate în plină desfășurare.

La fel ca și Dvs., și eu cunosc foarte mulți artiști plastici, artiști vizuali. Részegh Botond se remarcă de departe printre aceștia. Nu doar că are o mână  foarte pricepută, - și nu vorbim doar de talent tehnic, este mai mult decât talent tehnic – are o viziune extraordinară, și ne arată lumea filtrată prin ochii săi, altfel decât vedem noi, dar cultivă artele plastice, arta vizuală și dintr-o perspectivă intelectuală, și acest lucru subliniez, dintr-o perspectivă intelectuală. Dacă ar fi să caut câteva paralele din literatură, aș spune că ceea ce face el este precum un roman eseistic. Sigur, este o diferență, ni se prezintă prin desene și prin pictură.

Când sunt în studioul lui Botond și privesc lucrările sale, sau când merg la una dintre expozițiile sale, îmi amintesc întotdeauna că, dacă privim aceste imagini dintr-o perspectivă îndepărtată, vedem sufletul uman. Ne confruntăm cu zvâcnirile sufletului. Deși recunoaștem părți ale corpului uman, -  un cap, o mână, un trup - în spatele acestuia, sufletul este cel care este întotdeauna vizibil.

Așadar, atenție, deoarece Részegh Botond ne deschide tot mai multe ferestre. Uneori o pereche de suflete abandonate strălucesc deasupra noastră din întuneric, alteori dintr-un corp chinuit, pentru ca mai târziu, traversând America, să se poată vedea din fotografii, - fiindcă face și fotografii domnul Részegh - oameni aruncați în neant. Ființa în singurătatea sa. Și acestea sunt doar câteva dintre imaginile ultimilor ani, pe care le văd ori de câte ori mă uit la o singură lucrare al lui Botond.

Să fim atenți deci la Részegh Botond, deoarece ne oferă o mai bună înțelegere asupra noastră, cine suntem în viața de zi cu zi, ce suntem capabili să devenim, în ce ne putem transforma în vulnerabilitatea noastră, despre regăsirea noastră reciprocă, despre exprimare și reducere la tăcere, în dragoste și dincolo de aceasta, sau în erotică pură.

Să fim atenți la Részegh Botond și vă spun cu certitudine, că va deschide ferestre noi, va porni pe un nou drum și va merge foarte departe. Și depinde de noi, dacă îl vom putea urmări pe acest drum. Acest drum, care astăzi se deschide aici, este un drum nou, dar în același timp este ceva foarte vechi, se hrănește din prezent și cu prezent, dar în același timp este întotdeauna cu ochii fixați pe a ceea ce poate fi creat din ființa umană.

Vă mulțumesc pentru atenție și mulțumim pentru posibilitatea de a fi împreună.