UDMR: am rezolvat problema creșterii prețurilor materialelor de construcții

UDMR: am rezolvat problema creșterii prețurilor materialelor de construcții

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind aprobarea ordonanței de guvern elaborată de Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, care rezolvă pe termen lung problema creșterii prețurilor materialelor de construcții. Csoma Botond, liderul grupului UDMR a declarat, că în lipsa acestei măsuri, multe lucrări, care sunt finanțate din bani publici ar fi fost suspendate din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții.

“UDMR a găsit o soluție la această problemă, astfel România este printre primele țări la nivel internațional, care a implementat o soluție privind creșterea prețurilor materialelor de construcții. Soluția elaborată de către ministrul dezvoltării nu este doar o soluție temporară, ci una de termen lung, care oferă o metodologie simplă și aplicabilă pentru toate cazurile” – a declarat liderul grupului parlamentar UDMR. Liderul a atras atenția asupra faptului că prețurile crescute ale materialelor de construcții a fost influențată în mare măsură de pandemie, deoarece companiile în domeniul construcțiilor au acumulat aceste materii prime, temându-se că nu își vor putea finaliza lucrările, astfel încât această solicitare uriașă a condus la o explozie a prețurilor.

În intervenția avută în plenul Parlamentului, Benedek Zakariás, viceliderul grupului parlamentar UDMR consideră că criza din domeniul construcțiilor afectează cel mai mult autoritățile locale: “Lucrările inițiate de autoritățile noastre locale au fost periclitate, în principiu investițiile finanțate din fonduri publice. Actul normativ adoptat astăzi rezolvă această situație nefericită. Ordonanța de guvern elaborată de către ministrul Cseke Attila a intrat în vigoare începând cu data de 3 septembrie, după ce a fost adoptat de Guvern, astăzi fiind adoptată și în Parlament.”

pe aceeași temă

Hírlevél