Markó Béla: Este vital pentru noi să avem reprezentanți de încredere și competitivi în Parlament Fotó: Fotografia de: Banga Előd-Ernő

Markó Béla: Este vital pentru noi să avem reprezentanți de încredere și competitivi în Parlament

„Suntem înconjurați de atât de multă neîncredere și nesiguranță, încât atunci când avem rezultate, acestea trebuie subliniate”, a  afirmat senatorul UDMR, Markó Béla, în discursul său susţinut sâmbătă la reuniunea CRU. Politicianul a susținut opinia președintelui UDMR,  Kelemen Hunor, potrivit căreia, deși Uniunea a obținut mai puține voturi în alegerile locale ca în urmă cu patru ani - participarea națională a fost mai mică și la nivel național -  acum are, totuși, cinci preşedinţi de consiliu județean.

Acesta este un rezultat foarte bun într-o țară care, în ultima perioadă, se află într-o permanentă criză”, a adăugat senatorul UDMR.

Fostul președinte al Uniunii consideră că, în ultimii patru ani, România poate fi caracterizată, în cea mai mare parte, printr-o lipsă de încredere. Este o țară, în care - în acest moment - Guvernul nu are încredere în Parlament, Parlamentul în Guvern, alegătorii în cei care au fost aleși, politicienii nu au încredere în sistemul judiciar, să nu mai vorbim de modul în care alegătorul se raportează la demnitarii aleși.

Un exemplu ar fi cel mai elocvent în acest sens: în urmă cu câțiva ani s-a decis că, în timpul desfășurării examenelor de Bacalaureat, sălile de clasă trebuie dotate cu camere video, deoarece nu aveau încredere în elevi. Pasul următor a fost că și supraveghetorii trebuie înregistrați, supravegheați. În anul următor au ajuns la concluzia că cea mai bună soluție va fi corectarea lucrărilor în alte județe și nicidecum în cele învecinate, mai apropiate”, a afirmat Markó Béla.

În Transilvania, UDMR a reușit să dobândească conducerea a cinci județe datorită rezultatelor politice articulate care s-au conturat în urma alegerilor locale, iar UDMR a fost cea care a înclinat balanța. S-a dovedit ceea ce am subliniat dintotdeauna: că atitudinea antimaghiară, pe care am considerat-o veșnică, este supralicitată de interesul politic. Iar un interes politic benefic, de bun augur, este superior relațiilor interetnice tensionate”, a  subliniat senatorul UDMR.   

Referindu-se la scopul și miza alegerilor parlamentare, Marko a subliniat precizat faptul că vor urma situații cu totul neașteptate, în care va fi nevoie de o reprezentare puternică a comunității maghiare.

Este interesul nostru, dar și al întregii țări, să existe, în continuare, democrație parlamentară în România, un sistem pluripartit puternic. Prin urmare, avem un interes extraordinar, de a trimite oameni competitivi, de încredere în Parlament”, a conchis senatorul UDMR, Markó Béla.

pe aceeași temă

Hírlevél