Preşedintele organizaţiei de femei a UDMR, Biró Rozália, a evidenţiat faptul că a crescut numărul femeilor reprezentante în forurile de decizie locale Fotó: Fotografia de: Banga Előd-Ernő

Preşedintele organizaţiei de femei a UDMR, Biró Rozália, a evidenţiat faptul că a crescut numărul femeilor reprezentante în forurile de decizie locale

Afirmaţia a fost făcută sâmbătă la Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a III-a Conferinţe a delegaților Organizației de Femei din UDMR, la care a fost prezent și președintele UDMR, Kelemen Hunor, împreună cu membrii Prezidiului central al organizației și reprezentanții celor 15 organizații județene. În cadrul conferinței, au fost evaluate rezultatele alegerilor locale și au fost stabilite prioritățile pentru perioada următoare.  

În discursul său, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a apreciat participarea Organizației de Femei la alegerile locale din acest an, ținând cont de faptul că au existat numeroase dificultăți în procesul de desemnare a candidatelor, mai ales în cazul celor care s-au prezentat pentru prima dată în această confruntare electorală.

„Există numeroase prejudecăți la nivel general, dar și în interiorul UDMR, care sunt greu de depășit. Aceste alegeri locale au fost prima competiție electorală pentru Organizația de Femei, iar rezultatele au fost bune, organizația reușind să obțină un post de vicepreședinte de Consiliu Județean în județul Brașov și unul de viceprimar în municipiul Aiud”, a subliniat președintele UDMR, referindu-se la câteva din rezultatele importante obținute de Organizația de Femei a Uniunii. Kelemen Hunor a mai adăugat faptul că, în prezent, singura problemă a grupului parlamentar UDMR este că are doar o reprezentantă a Organizației de Femei, în Senat.

„Pentru alegerile din toamnă va trebui să ne pregătim în așa fel încât tot mai multe femei să își asume un rol în spațiul public. Consider că în grupul UDMR ar fi echitabil un procent de 50-50 la sută ca nivel de reprezentare între femei și bărbați, însă este prioritar ca Uniunea să desemneze candidați foarte bine pregătiți profesional la apropiatele alegeri parlamentare”, a subliniat Kelemen Hunor.

Președintele UDMR a făcut și câteva referiri la perioada post electorală, și anume la ședințele de constituire a consiliilor locale și județene.

„La nivel național nu am încheiat alianțe politice cu niciun partid, deoarece ar fi fost o decizie absurdă, imposibil de pus în aplicare. Am format coaliții locale, în funcție de contextele locale, pentru a păstra stabilitatea comunităților maghiare din Transilvania și de a le garanta, de pe cele mai bune poziții, siguranța de care au nevoie. Pe lângă județele Harghita și Covasna, politicienii UDMR se află în fruntea administrațiilor județelor Mureș și Satu Mare, dar am încredere că, la nivel de Consiliu Județean și Bihorul va fi condus în următorii patru ani de reprezentantul Uniunii”, a subliniat Kelemen Hunor.

În acest context, președintele Uniunii a arătat cât de important este faptul că primarii localităților din mediul rural au cui să se adreseze pentru propunerea şi dezbaterea unor strategii și proiecte de dezvoltare la nivel județean.

Organizația de Femei a UDMR început să se apropie de un anumit nivel de maturitate, datorită faptului că a fost dezvoltată rețeaua organizațiilor locale și județene. Astfel, beneficiem de un parteneriat la nivel național, în Bazinul Carpatic, dar și la nivel UE, în interiorul PPE, fapt care ne obligă să gestionăm cu maturitate provocările prezentului. Dar, evident, și pentru că rezultatele alegerilor locale ne impun să ne evaluăm activitatea cu responsabilitate și să ne formulăm obiectivele viitoare, care servesc întăririi comunității noastre”, a afirmat în discursul său introductiv, președintele Organizației de Femei a UDMR, Biró Rozália.

”Alegerile locale din 2016 au fost o provocare de succes pentru reprezentarea intereselor comunității maghiare, pentru că s-au înregistrat progrese în nivelul reprezentanților în administrațiile locale și județene. Însă, din punctul de vedere al Organizației de Femei, Uniunea se află departe de dorința formulată înaintea alegerilor, potrivit căreia va crește semnificativ numărul femeilor participante la procesul decizional la nivel de administrații locale și județene”, a adăugat Biro.

Aceasta a vorbit și despre importanța formulării acelor obiective care să asigure o prezență mai puternică a femeilor în activitatea parlamentară, decât există în prezent în interiorul UDMR.

Vicepreședintele Organizației, Hegedüs Csilla, a enunțat câteva concluzii cu privire la rezultatele alegerilor locale și a făcut câteva referiri la importanța și calendarul apropiatelor alegeri parlamentare. Vicepreședinții Horváth Anna, Marina Ida și Lőrincz Csilla au vorbit despre prima lor experiență în calitate de candidat în alegerile locale.

 

 

pe aceeași temă

Hírlevél