Va fi reluată circulația cu trenul personal pe ruta Sighișoara – Odorhei

Va fi reluată circulația cu trenul personal pe ruta Sighișoara – Odorhei

La inițiativa și intervenția deputaților UDMR, în prima jumătate a lunii iulie va fi reluată circulația cu trenul personal pe ruta Sighișoara – Odorheiu Secuiesc. Deputații UDMR, Antal István și Moldován József, au avut numeroase interpelări și solicitări la Ministerul Transporturilor pentru reintroducerea transportului feroviar pe acest tronson.

„La data de 17 martie, Societatea Regiotrans a suspendat pe perioadă nedeterminată circulația trenului personal pe ruta Sighișoara – Odorheiu Secuiesc. Am reușit remedierea acestui aspect în ședința de azi a comisiei de Transport din Camera Deputaților,  la care a participat și un reprezentant al companiei CFR”,  a informat deputatul UDMR, Moldován József.

Moldován József a relatat, de asemenea, faptul că, în cadrul dezbaterii de azi din comisia de specialitate, membrii comisiei au solicitat consultarea listei de investiții destinate reabilitării gărilor CFR, respectiv au discutat despre posibilitatea introducerii de trenuri personale pe distanța dintre localitățile județelor Covasna și Bacău.

pe aceeași temă

Hírlevél