Legea privind carantina adoptată de Parlament, cu modificările propuse de UDMR

Legea privind carantina adoptată de Parlament, cu modificările propuse de UDMR

Senatul, în calitate de for decizional a adoptat astăzi legea privind măsurile care pot fi luate de autorități în situaţii de risc epidemiologic. UDMR a depus o serie de amendamente la această propunere a Guvernului privind carantina și izolarea, care au fost adoptate de comisia de specialitate. ”Senatorii UDMR au avut ca scop combaterea eficientă a pandemiei fără a restricționa dreptul la libertate, iar legiuitorii UDMR au votat pentru adoptarea legii”, a arătat liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila.

După cum este cunoscut, conform deciziei Curții Constituționale, baza legală pentru instituirea mărilor de carantinare a fost declarată neconstituțional, fapt pentru care era nevoie de legea adoptată astăzi, a adăugat Cseke Attila. Actul normativ ar urma să intre în vigoare după promulgarea sa de către șeful statului.

Senatorul UDMR Császár Károly a precizat: „o modificare propusă de UDMR și susținută de Comisia de specialitate prevede ca pacienții să poată alege, pe lângă domiciliu, și o altă locație unde vor fi izolați. Potrivit unei alte propuneri formulate de Uniune, medicul va indica izolarea, dacă este necesar, dar Direcția Județeană pentru Sănătate Publică va lua această decizie și va impune respectarea carantinei sau va iniția procedura în cazul celor care nu vor respecta decizia autorităților”.

Cei care vor încălca măsurile de carantinare la domiciliu for fi imediat izolate la spital sau în locurile prevăzute de autorități, și vor suporta costurile aferente.

Potrivit deciziei CCR, Senatul a modificat proiectul de act legislativ, astfel decizia de izolare poate fi contestată în instanță, iar contestația trebuie judecată în regim de urgență, fără implicarea vreunui cost suportat de pacient, a mai adăugat Császár Károly, membru al Comisiei juridice a Senatului.

O altă prevedere importantă a noii legi stabilește că acei copii ai căror părinți sau reprezentanți legali sunt bolnavi și izolați, nu vor fi instituționalizați din oficiu. Se va încerca plasarea lor temporară la membrii familiei, până la rudele de gradul patru, și vor fi instituționalizați doar în ultima instanță.  În același timp, Senatul a abrogat și propunerea Guvernului care prevedea carantinarea bunurilor care au intrat în contact cu persoane confirmate pozitiv.

pe aceeași temă

Hírlevél