Csaba Sógor: Un mesaj clar de la UE privind minoritățile naționale

Csaba Sógor: Un mesaj clar de la UE privind minoritățile naționale

Pentru prima dată, raportul anual privind situația drepturilor fundamentale include aspecte legate de protecția minorităților. În opinia deputatului european Csaba Sógor Uniunea Europeană și-a împlinit astfel o datorie mult așteptată de către minoritățile naționale care trăiesc pe teritoriul UE. Deputații au dezbătut și au votat raportul luni, 13 decembrie, în timpul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg.

Deputatul european maghiar din Slovakia, József Nagy, a fost raportorul documentului, iar în ceea ce privește capitolul dedicat situației drepturilor minorităților acesta a fost sprijinit de mai mulți colegi care au depus amendamente: Kinga Gál din Ungaria, Pál Csáky din Slovacia, și Csaba Sógor din România.

"Deși cu compromisuri, Parlamentul a acceptat amendamentele noastre. Putem spune că munca noastră de  mulți ani a dat roade. Tot mai mulți oameni încep să realizeze că Uniunea Europeană trebuie să aibă un răspuns pentru cei 50 de milioane de cetățeni ai săi, aparținând unei minorități naționale. UE trebuie să-i asigure că monitorizează situația lor", a declarat Csaba Sógor. Deputatul european maghiar din România a dat glas în cadrul dezbaterii din plen speranței că adoptarea acestui raport va fi un îndemn pentru Comisia Europeană pentru a acorda o atenție sporită problemelor minorităților naționale.

În opinia deputatului european UDMR este esențial că documentul UE prevede în sfârșit necesitatea stabilirii unor standarde minime pentru protecția minorităților naționale. În opinia sa, este la fel de important că documentul prevede necesitatea de a promova egalitatea acestor comunități în toate aspectele vieții: egalitate economică, socială, politică și culturală. Raportul îndeamnă Comisia să elaboreze un set de standarde normative în interesul protejării drepturilor minorităților, având în vedere și că protejarea acestor grupuri face parte din prevederile criteriilor de la Copenhaga, setul de standarde democratice pe care statele membre trebuie să le îndeplinească la aderare.

pe aceeași temă

Hírlevél