Erasmus pentru tinerii întreprinzători – pentru dezvoltarea mediului de afaceri
Uniunea Europeană (UE) a dezvoltat programe finanțate din fonduri europene care au ca țintă tinerii, iar unul dintre acestea este ”Erasmus pentru tinerii întreprinzători”, destinat dezvoltării și consolidării culturii antreprenoriale, a declarat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), vineri seara, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la Centrul de Cultură și Educație Gherla cu membrii Forumul Tinerilor Maghiari din Județul Cluj (KIFOR).
”Datele statistice arată că în rândul tinerilor este nevoie de programe care dezvoltă abilitățile antreprenoriale și care să încurajeze antreprenoriatul. Un astfel de program este <<Erasmus pentru tinerii întreprinzători>>,inițiat de Partidul Popular European (PPE) care oferă posibilitatea antreprenorilor tineri să lucreze într-un alt stat membru alături de un antreprenor cu experiență care să accepte rolul de mentor. Comisia Europeană asigură o bursă tânărului care vrea să dobândească experiență antreprenorială, care acoperă o parte din cheltuielile de călătorie, cazare și masă. Este vorba de un program care este foarte popular în rândul tinerilor din UE și la care participă mii de persoane. Pe lângă avantajele experienței profesionale acumulate, folosul acestui program este că un antreprenor aspirant are ocazia să învețe, pe lângă secretele meseriei, și un management eficient pentru sectorul respectiv, să cunoască o cultură nouă, să învețe limbi străine și să-și construiască relații de colaborări profesionale”, a explicat Iuliu Winkler. El a precizat că practica a arătat că tinerii care au beneficiat de acest program au șanse sporite de a deveni antreprenori de succes. Programul ”Erasmus pentru tinerii întreprinzători” a fost inițiat de deputații europeni ai PPE, printre aceștia numărându-se și Iuliu Winkler, care a participat la elaborarea propunerii preluată apoi de Comisia Europeană. Obiectivul programului este ca tinerii care au început o activitate antreprenorială sau cei care aspiră să devină antreprenori să participe la un stagiu de maximum 6 luni într-o mică întreprindere cu experiență dintr-un alt stat membru. Stagiul permite antreprenorului bursier să dobândească abilităţile necesare conducerii unei firme mici sau mijlocii.
KIFOR a organizat la Gherla un atelier de afaceri dedicat tinerilor antreprenori, printre vorbitori numărându-se Enyedi Tamás, președintele KIFOR, deputatul Csoma Botond, președintele UDMR Cluj, Olteán Csongor, președintele Conferinței Tineretului Maghiar din România (MIÉRT), Geréd Imre, vicepreședintele executiv al UDMR pentru tineret, și consilierul județean al UDMR Cluj Balla Ferenc.