Molnár Zsolt: Ziua Banatului, sărbătoare oficială (AUDIO)

Molnár Zsolt: Ziua Banatului, sărbătoare oficială (AUDIO)

„Banatul este o zonă cu caracteristici specifice și tradiții istorice, motiv pentru care am considerat important ca România și cetățenii din întreaga țară să acorde atenție sporită regiunii noastre, prin dedicarea unei zile oficiale pentru prezentarea valorilor bănățene. Potrivit proiectului legislativ înregistrat, azi, începând cu anul viitor, data de 21 iulie ar putea fi  declarată Ziua Banatului”, a declarat marți, 15 decembrie, deputatul UDMR de Timiș, Molnar Zsolt.

„S-a format o coaliție largă printre deputații și senatorii bănățeni în jurul susținerii acestui proiect. Indiferent de apartenența politică, am sprijinit cu toții, prin semnătură, inițiativa legislativă. Am convingerea că această unitate inițială, care se reflectă în susținerea parlamentarilor de la PSD, PNL și minorități, va rămâne la fel și cu prilejul dezbaterii  adoptării legii în Parlament”, a afirmat Molnar Zsolt.

Iniţiativa legislativă propune declararea zilei de 21 iulie, ziua încheierii păcii de la Passarowitz, Ziua Banatului, întrucât, potrivit autorilor inițiativei, la acea dată Banatul a revenit în rândul regiunilor europene, iar aspectul fizic și cultural de astăzi al regiunii își are originile în acea perioadă. De asemenea, lucrările de infrastructură majoră efectuate în acea perioadă au constituit baza creșterii economice a regiunii și a caracterului specific de azi. Totodată, colonizarea regiunii de către autorități cu grupuri de coloniști de diferite etnii a contribuit la dezvoltarea și păstrarea caracterului multietnic și multicultural al regiunii, un specific și o bogăție a zonei chiar și în ziua de azi – se arată în expunerea de motive. 

Declarația audio a deputatului Molnar Zsolt poate fi ascultată accesând acest link.

Declarația audio a deputatului Molnar Zsolt

pe aceeași temă

Hírlevél