Noile regiuni de dezvoltare, absolut necesare pentru performanța europeană a României
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a vorbit, luni, la Timișoara, în cadrul unei conferințe de presă, despre viziunea UDMR cu privire la reformele de care România are nevoie urgentă pentru a prospera și pentru a accelera procesul de convergență cu UE.
Iuliu Winkler a declarat că UDMR consideră absolut necesară declanșarea, în 2013, a consultărilor și dezbaterilor cu privire la reforma constituțională, reforma cadrului de dezvoltare regională, reforma fiscală și bugetară.
Potrivit deputatului european, toate cele trei procese trebuie să se desfășoare simultan, consultările pe fiecare dintre subiecte trebuie să se întrepătrundă, iar dezbaterile trebuie să aibă un caracter sincer, deschis, iar în cadrul acestora să se vină cu argumente raționale, tehnice, profesionale și nu cu elemente pasionale și politicianiste.
Referindu-se la reforma constituțională, Iuliu Winkler și-a manifestat îngrijorarea cu privire la riscul ca în procesul de amendare a legii fundamentale să se săvârșească aceleași greșeli ca și la precedenta modificare din anul 2003. "Dacă am comis greșeli, nu putem, acum, să le evităm? În 2003, am făcut o Constituție pentru o persoană, am făcut o Constituție cu gândul la un viitor președinte al României. N-a fost să fie. Acum, în dezbaterea publică se pare că unii se pregătesc să facă o Constituție împotriva cuiva. Cred că este aceeași greșeală. Constituția din 2003, pe lângă niște lucruri bune pe care le-a adus, amendamente pozitive în ceea ce privește relația noastră cu UE, nu a clarificat, însă, separația puterilor în stat, competențele instituțiilor fundamentale ale statului. Constituția este la rădăcina crizelor politice care au sfâșiat România în ultimii 3, 4 ani", a spus parlamentarul european.
Cu privire la reforma cadrului de dezvoltare regională a României, Iuliu Winkler a amintit faptul că, încă din 2007, UDMR a venit cu o propunere de reorganizare a actualelor regiuni în 16 regiuni mai mici care se bazeze pe coeziunea geografică, economică, de tradiție, de istorie, pe identitatea regională. "Noi am venit cu această propunere care reprezintă rezultatul unor cercetări și studii serioase realizate de specialiști. (…) Noi am ajuns la concluzia că ar trebui înființate 16 regiuni, dar poate că în urma dezbaterilor ce vor urma se va decide că e nevoie de mai puține sau mai multe regiuni, poate că 14 sau 15 sau 17", a precizat deputatul european. El a mai declarat că UDMR nu vrea desființarea actualelor județe, ci regiuni care să fie compuse din județe și care să fie conduse de organisme alese, înzestrate cu competențe preluate de la guvernul central în majoritatea lor și într-o mai mică măsură de la nivelul județelor. În paralel cu transferul de competențe, către regiuni trebuie transferați și banii necesari îndeplinirii atribuțiunilor. "UDMR a supus dezbaterii această propunere, însă totul s-a blocat și nu din cauză că una dintre regiunile propuse a fost Banatul, ci din cauza Ținutului Secuiesc. (…) Ținutul Secuiesc este un subiect tabu ", a arătat Iuliu Winkler.
Deputatul european a mai vorbit despre reforma fiscală, precum și cea bugetară, pe care UDMR o vede ca absolut necesară. Conform acestuia, reformarea cadrului de dezvoltare regională și a celui fiscal-bugetar sunt esențiale pentru ca România să-și îmbunătățească gradul de absorbție a fondurilor europene, dar și pentru stimularea unui mediu economic sănătos, pentru atragerea investițiilor străine etc.
Iuliu Winkler a afirmat că UDMR propune, în cadrul reformei fiscal-bugetare, păstrarea cotei unice de impozitare la 16%, revenirea la cota TVA de 19%, reducerea CAS, precum și alte măsuri concrete care să ducă la reluarea creșterii economice. UDMR mai propune măsuri eficiente menite să reducă economia subterană măcar cu 25%. "Din evaluările Consiliului Fiscal reiese că economia informală reprezintă circa 45 - 50 de miliarde de euro anual, această sumă fiind echivalentă cu veniturile bugetului de stat sau cu aproape 40% din PIB-ul României", a explicat parlamentarul european. Iuliu Winkler a subliniat că UDMR aduce, în continuare, argumente și pentru construcțiile bugetare multianuale după modelul UE.
El a mai vorbit și despre Planul de dezvoltare Transilvania 2020 care reprezintă viziunea UDMR cu privire la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Iuliu Winkler a adăugat că această propunere a fost înaintată deja Ministerului Afacerilor Europene și instituțiilor regionale cu atribuțiuni în domeniu, UDMR dorindu-și ca în Planul Național de Dezvoltare a României 2014-2020 să fie preluate cât mai multe elemente din această strategie.
La rândul său, președintele UDMR Timiș, Halász Ferenc, a vorbit despre faptul că mobilizarea maghiarilor pentru a merge la votul din 9 decembrie a.c. într-o măsură mai mare decât la alegerile locale este prioritatea numărul unu a organizație județene. Președintele a mai amintit caracteristicile specifice ale conviețuirii interetnice în Banat și a formulat obiectivul UDMR Timiș de a avea un deputat maghiar în Parlamentul României alături de deputații care reprezintă comunitatea sârbă, pe cea bulgară și pe cea germană din Banat.
Iuliu Winkler va participa, luni, de la ora 18.00, alături de președintele UDMR Timiș, Halász Ferenc, la o conferință pe teme economice la care sunt invitați să ia parte oameni de afaceri maghiari din Banat. Deputatul european le va vorbi participanților despre Planul de dezvoltare Transilvania 2020 și despre cadrul financiar multianual al UE 2014-2020.