UDMR a prezentat la Bruxelles situația Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș
UDMR a organizat, joi, la Bruxelles, ședința grupului parlamentar, la care a fost invitat secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White. Au fost discutate ultimele evoluții ale situației privind reînființarea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș, în special decizia CCR de luni, prin care proiectul de lege al Uniunii a fost declarat neconstituțional.
”I-am spus liderului Partidului Popular European (PPE) că nu vom renunța la ideea înființării școlii și vom relua tot parcursul inițial dacă este necesar. Nu vom avea liniște până când instituția de învățământ nu va funcționa ca o personalitate juridică separată", a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor. Liderul Uniunii a precizat că Liceul Teologic trebuie să funcționeze pentru că aceasta este dorința legitimă a comunității maghiare, iar înființarea și funcționarea unei instituții de învățământ pentru elevii care aparțin minorităților naționale este un act de normalitate într-un stat de drept, într-un stat al Uniunii Europene.
Membrii grupurilor parlamentare ale UDMR s-au întâlnit, la Bruxelles, și cu europarlamentarii maghiari din Partidul Popular European. "Atât timp cât avem reprezentanți maghiari în Parlamentul European, cauza maghiară, problemele maghiarilor din România trebuie aduse în atenția forului european. Toate discuțiile de la Bruxelles au avut scopul de a transmite Uniunii Europene necesitatea soluționării problemei minorităților naționale autohtone. Maghiarii din România trebuie să se bucure de aceleași drepturi în țara lor la fel ca celelalte minorități autohtone din Tirolul de Sud, Finlanda și Belgia", a subliniat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Referitor la prioritățile perioadei următoare, președintele Uniunii a menționat pregătirile pentru alegerile europarlamentare din 2019 și a subliniat cât este de important ca Partidul Popular European să rămână și în următoarea legislatură cel mai mare grup parlamentar european, iar pentru UDMR este esențial ca în următorul mandat comunitatea maghiară să aibă 2 sau chiar 3 reprezentanți în Parlamentul European.
Prezentarea în Parlamentul European, dar și în cadrul Partidului Popular European, a intereselor comunității maghiare din România este crucială, pentru că astfel putem găsi soluții la nivelul Uniunii Europene pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea noastră, dar și celelalte minorități din Europa. Retorica naționalistă și populistă s-a intensificat peste tot în Europa și nu putem lăsa ca această tendință să predomine și să afecteze proiectele legitime care vizează protecția drepturilor minorităților”, a arătat liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, după ședința grupului parlamentar UDMR din Bruxelles.
Liderul deputaților UDMR a spus că, dacă Uniunea Europeană ar pune în practică recomandările Consiliului Europei privind protecția minorităților, educația în limba maternă nu ar mai fi în pericol. „Nu renunțăm la acest drept al minorităților. Nu am renunțat nici atunci când am lansat inițiativa cetățenească Europeană Minority SafePack. Strângem 1 milion de semnături pentru ca să atragem atenția Uniunii Europene asupra problemelor minorităților naționale autohtone. Avem convingerea că inițiativa noastră va reprezenta un nou capitol în ceea ce privește protecția minorităților și că, în curând, va începe legiferarea în acest sens”, a afirmat Korodi.
Referitor la protecția minorităților, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a subliniat faptul că România trebuie să țină cont de acordurile internaționale semnate: „La fel ca în Europa, în România există diversitate din punct de vedere etnic, iar pentru ca țara să devină un stat model în ceea ce privește drepturile minorităților, ar trebui să respecte aceste comunități etnice minoritare. Statul trebuie să conștientizeze că, deși comunitatea maghiară este o minoritate, are dreptul de a-și face vocea auzită și de a lupta pentru drepturile ei”.
Ședința grupurilor deputaților și senatorilor UDMR a avut loc la Bruxelles, la invitația membrilor Parlamentului European, Iuliu Winkler și Csaba Sógor. Ședința, desfășurată joi, 22 martie, a avut scopul de a coordona activitățile desfășurate în Parlamentul European, Parlamentul național și în cadrul autorităților publice locale. La ședință au participat Antonio López-Istúriz White, secretarul general al PPE, deputații europeni Gál Kinga și Szájer József și consilierul comisarului european Navracsics Tibor. Președintele FUEN, Vincze Lóránt, a vorbit despre pașii care urmează după succesul campaniei de strângere a semnăturilor necesare pentru inițiativa cetățenească Europeană Minority SafePack.