Un mediu rural puternic cu localităţi la nivel european – O nouă strategie de dezvoltare rurală pentru județul Satu-Mare
”În ultimele două luni am început derularea unei consultări publice în județul Satu-Mare, care va contribui la elaborarea unei strategii de dezvoltare rurală, pe termen lung, care să fie axată în special pe domenii de interes cum ar fi: agricol, economic, turistic și cultural. Avem nevoie de o viziune cât mai clară asupra tuturor aspectelor cu care se confruntă judeţul nostru, de aceea inventariem problemele pentru a căror rezolvare trebuie să găsim soluții pe plan local, sau chiar pe căi legislative. Trebuie să identificăm și localitățile în care este nevoie de consiliere sau de alte resurse, în vederea obținerii unor fonduri europene sau naționale, în funcție de necesitățile obiective. Am inițiat această consultare publică pentru a identifica modalităţile prin care putem să asigurăm sprijinul necesar dezvoltării comunităților locale și pentru a crea un mediu rural performant”, a declarat deputatul UDMR din Satu-Mare, Magyar Lóránd în legătură cu proiectul pe care l-a inițiat la începutul vacanței parlamentare, deputatul a precizat că scopul Uniunii este de a elabora o strategie de dezvoltare bazată pe nevoile locale și de a pune în practică prioritățile incluse în programul electoral al UDMR.
„La elaborarea strategiei de dezvoltare vom lua în considerare prioritățile grupurilor de acțiune locale (GAL) din cele patru micro-regiuni ale judeţului, având în vedere că aceste priorități au fost elaborate pe baza cerințelor exprimate de fermierii și de antreprenorii din localitățile arondate acestora. Ne propunem ca prin consultarea publică să completăm aceste micro-strategii, astfel să cuprindă toate problemele prioritare ale întregului județ”, a explicat deputatul UDMR.
Magyar Lóránd a mai spus că strategia ar fi un sprijin real pentru administrațiile locale, care ar putea derula investiții din fonduri publice, deoarece documentațiile necesare pe care acestea le dețin pentru atragerea acestor fonduri de multe ori sunt insuficiente, de aceea această strategie mai amplă este menită să vină în ajutorul administrațiilor locale: „Obiectivul nostru nu este să elaborăm un document în plus, dimpotrivă, este nevoie de o strategie coerentă, care să cuprindă, pe lângă opinia experților în domeniu și problemele care momentan nu sunt incluse, astfel încât să fie utile în procesul de atragere a fondurilor necesare. Dorim ca această strategie să redea exact cerințele locale pentru dezvoltarea mediului rural. O astfel de strategie trebuie să aibă în vedere nevoile comunităților locale, iar proiectele de investiții trebuie gândite pornind de la acest principiu” , a subliniat deputatul Magyar Lóránd, membru al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților.
Deputatul Magyar Lóránd a arătat că primarii localităților din județ completează chestionare, care includ o serie de întrebări detaliate, în legătură cu alte informații suplimentare, importante în derularea procesului de dezvoltare rurală, dar care nu sunt incluse în strategiile elaborate de cele patru micro-regiuni. De asemenea, în aceste chestionare sunt și întrebări referitoare la proiectele pe care autorităţile locale le au deja în plan sau altele noi, pe care le consideră utile pentru localitățile pe care le conduc, cu scopul de a găsi mijloacele și fondurile necesare pentru derularea acestora.
„Este important să identificăm resursele pe care aceste comunități le dețin deja, inclusiv bunurile imobile, pentru că patrimoniul construit poate fi exploatat și în vederea revigorării turismului local, inițiativă care ar aduce venituri suplimentare. În același timp, dorim să avem o imagine clară asupra nivelului de dotare cu echipamente agricole, pentru că acesta a fost un subiect abordat de multe ori în cadrul consultărilor și discuțiilor pe care le-am avut cu fermierii locali, în special în cazul gospodăriilor mici”, a subliniat deputatul Magyar Lóránd şi a adăugat că intenţionează să prezinte strategia de dezvoltare locală în luna octombrie, după ce se termină consultarea publică și datele vor fi prelucrate.