Ziua Dreptății

Ziua Dreptății

Locație:

Sâmbătă, 1 septembrie a.c., la Sfântu Gheorghe va avea loc un protest împotriva sentinţei date de Judecătoria Buzău în cazul retrocedării clădirii Liceului Teoretic „Székely Mikó” din Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

Cetăţenii sunt aşteptaţi să se adune în faţa bisericilor maghiare la ora 11.30 la auzul clopotelor, de unde vor porni în marş spre centrul oraşului, unde în faţa Liceului Teoretic „Székely Mikó” va fi amenajată o scenă. Începând cu ora 12.00 se vor adresa protestatarilor preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, episcopul-vicar al Bisericii Reformate Kató Béla, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, episcopul reformat Pap Géza, arhiepiscopul romano-catolic de Alba-Iulia, Jakubinyi György, episcopul unitarian Bálint Benczédi Ferenc, episcopul Bisericii Evanghelice Luterane, Adorjáni Dezső, episcopul reformat Csűry István, europarlamentarul Tőkés László. Protestul se va încheia cu adoptarea unei declarații. Organizatorii se aşteaptă ca la manifestație să participe aproximativ 20.000 de cetățeni din toată Transilvania.

Sâmbătă, în fostul sediu al Băncii Volksbank, (la colţul Liceului „Székely Mikó” ) va fi amenajat un birou de presă, vă rugăm să preluaţi acreditările de aici între orele 10-11.30 sau vineri de la Biroul de Imagine a Primăriei (Sf. Gheorghe, 1 Decembrie 1918, nr 6) între orele 12-16.

pe aceeași temă

Hírlevél