Stimați colegi,

Trecutul nu-l mai putem schimba, dar putem construi împreună o Românie într-adevăr modernă, europeană.

Dragi colegi, stimați Senatori, 

Este pentru a patra oară când un proiect de lege care se referă la autonomia Ținutului Secuiesc trece prin Parlamentul României. Mi-ar fi plăcut să spun, să afirm, că dezbatem un asemenea proiect de lege care se referă la autonomia Ținutului Secuiesc, dar din păcate nici la precedentele inițiative, nici de data aceasta  nu am avut parte de o dezbatere reală.

În ciuda lipsei dezbaterii, trebuie să subliniez, așa cum am subliniat de fiecare dată, că noi purtăm acest dialog într-un cadru constituțional și legal. Atât procedura pe care o urmăm, cât și conținutul proiectelor pe care le depunem, respectă întru totul atât litera cât și spiritul Constituției României.

Mi-ar fi plăcut să spun că acest cadru în care se desfășoară așa-zisa dezbatere a proiectului de lege este unul sincer și deschis, prielnic pentru un dialog așezat, echilibrat și lucid despre acest proiect legislativ, cu o atitudine constructivă din partea tuturor.

Doar că modul în care atât la Camera Deputaților cât și aici în Senat s-a refuzat dezbaterea reală a problemei, mă face să spun că nu am avut parte de un dialog deschis, și nu am găsit parteneri pentru dezbatere corectă.

Dragi colegi,

Am ajuns împreună, români si maghiari din România în secolul XXI și, cred, sincer, că ar fi fost timpul să fim parteneri deschiși și corecți și în momentul în care discutăm despre autonomia Ținutului Secuiesc. Am pășit împreună în cel de al doilea secol de existență a României moderne. Avem un trecut, un prezent și un viitor comun. Ar trebui să fim într-adevăr parteneri deschiși și corecți, parteneri, cu care ne raportăm la acele momente din trecut, care au marcat istoria noastră comună și care pot constitui puncte de referință pentru viitorul pe care îl formăm tot împreună. Istoria comună a românilor și a maghiarilor a fost deseori zbuciumată, o istorie în care momentele de glorie ale uneia dintre părți se contopesc cu dezastrele istorice pentru cealaltă parte. Această istorie comună ne obligă să tratăm subiectul extrem de sensibil, al formelor de autonomie cu maximă deschidere, empatie și înțelegere.

Și când vorbesc de momentele importante din istoria noastră comună, care sunt punți de legătură între români și maghiari, nu pot să nu evoc Declarația de la Alba Iulia din 1918. Marea Unire a fost un angajament pecetluit de popoarele conlocuitoare din Transilvania, un angajament ferm pentru respectarea dreptului fiecărui popor la autodeterminare și autoguvernare.  Revendicările  minorității maghiare din România, propunerile UDMR privind diversele forme de autonomie sunt absolut justificate pentru că, dincolo de statutul special de care s-a bucurat Ținutul Secuiesc de-a lungul istoriei, aceste revendicări izvorăsc tocmai din acest document istoric, din declarația de la Alba Iulia.

Întrebarea care trebuie pusă astăzi însă este dacă putem să avem o dezbatere deschisă și corectă pe tema formelor de autonomie, revendicate de minoritatea maghiară din România? Eu sunt convins că putem, dar trebuie să vrem.  

Trebuie să vrem să ieșim din clișeele discursului ieftin, trebuie să vrem să vedem exemplele pozitive din țările Uniunii Europene, trebuie să vrem să citim măcar textul proiectului de lege înainte să spunem cu maximă convingere că nu suntem de acord cu conținutul acestuia.

Trebuie măcar să încercăm să-l înțelegem pe celălalt.

Și înainte de toate, trebuie să vrem să ne respectăm reciproc.

Europa de astăzi nu este nici pe departe Europa statelor naționale, este un exemplu elocvent de soluții multiple la nevoia justă a minorităților naționale de a avea un cadrul legal și instituțional care să le confere siguranța păstrării identității culturale și lingvistice.  

In majoritatea statelor Europene trăiesc minorități etnice recunoscute și multe dintre acestea beneficiază de un statut special, sunt beneficiarii uneia dintre multiplele forme de autonomie. Unii refuză să vadă realitatea, și doresc negarea unor realități din mai multe state membre ale UE.

Belgia, Finlanda, Italia, Spania, Olanda, Germania, Ungaria, Croația, Suedia, sunt atâtea țări care au oferit minorităților naționale diferite soluții pentru păstrarea identității culturale și lingvistice, cum ar fi: legiferarea descentralizării, a autonomiei culturale, înființarea diferitelor instituții de autoguvernare sau prin adoptarea autonomiei regionale sau autonomiei teritoriale.

Cele  60.000 de persoane din comunitatea  germanofonă  din Belgia au un  parlament și un guvern propriu. Autonomia teritorială din Tirolul de Sud, din Italia, este bine-cunoscută. Acolo vorbitorii de limbă germană si italienii trăiesc împreună într-una din regiunile cele mai dezvoltate din Europa, Tirolul de Sud. Este un exemplu de succes economic tocmai datorită statutului de autonomie. Pe Insulele Aland, sau autoguvernarea românilor din Ungaria, unde se asigură un cadru instituțional în care instituțiile de învățământ și cele culturale sunt administrate exclusiv de comunitatea română. Fondurile sunt asigurate de statul maghiar.

Același tip de autonomie a colectivității funcționează și pentru germanii din Danemarca sau danezii din Germania, sau același tip de autonomie culturală există și în Serbia.

Sunt soluții europene care au rezolvat conflicte istorice seculare prin bunăvoință, deschidere si dialog. Au rezultat societăți echilibrate, prospere, capabile de dezvoltare în care majoritatea si minoritatea conlucrează pentru binele comun. Membri acestor comunități etnice minoritare sunt acum cetățeni mulțumiți, loiali, și cu fața spre viitor. 

Doamnelor și domnilor, dragi colegi,

”Nu”-ul, refuzul sec de care avem parte de fiecare dată, folosirea acestui subiect în luptele politice meschine dintre partide, lipsa totală a unei dezbateri reale sunt inadmisibile din punctul nostru de vedere. Sunt inadmisibile atât din perspectiva multiplelor forme de autonomie din Europa, începând cu cea teritorială și continuând cu cea regională, lingvistică sau culturală, dar și din perspectiva istoriei noastre comune, și a obligației morale izvorâtă din angajamentul de acum 100 de ani de la Alba Iulia.  

Răspunsul corect la inițiativele UDMR pe tema autonomiei sunt dezbaterea și dialogul. Dialogul deschis, corect, echilibrat și lucid, bazat pe respect și empatie.

Doamnelor și domnilor senatori,

Acest răspuns corect va veni. Mai devreme sau mai târziu, dar va veni. Va veni pe căi democratice, în parlament, prin modificarea legislației și de ce nu, și dacă trebuie, a Constituției.

Va veni momentul, când vom avea președinte de stat, președinți de partide politice, politicieni și formatori de opinie care nu vor mai veni cu interpretări halucinante, cu dezinformări tendențioase fără fond și nu vor folosi această temă extrem de sensibilă în luptele politice meschine dintre partide! 

Va veni cu siguranță momentul, când membrii președintele României nu va mai face declarații nedemne de instituția prezidențială, și va veni momentul când un diplomat de carieră cu peste 30 de experiență nu va mai spune neadevăruri de la microfonul senatului, și nu va nega evidența, că în Europa există o multitudine de forme de autonomie regională și teritorială, și va veni momentul când nu vom mai auzi cuvântul „niciodată” de 10 ori în aceeași propoziție. Și nu ni se va explica că în România nu poate să funcționeze ceva ce funcționează perfect în alte, peste 10 state europene, pentru că va veni momentul când membrii Parlamentului României vor fi destul de curajoși să ia o decizie istorică pentru viitorul comun al maghiarilor și al românilor din România. 

Vă mulțumesc!