“EUROPA CARPAȚILOR”

“EUROPA CARPAȚILOR”

Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya, aflată  la Karpacz, în sudul Poloniei, la Conferința "Europa Carpaților”, în cadrul celui de al 30-lea Forum Economic, desfășurat în perioada 7-9 septembrie, sub egida Parlamentului de la Varșovia, a prezentat importanța pentru România a proiectului Via Carpatia, la dezbaterea dedicată strategiei pentru regiunea Carpatică.  

La eveniment au participat Președintele Comisiei pentru Politică Externă a Sejmului din Polonia, domnul Marek Kuchcinski, Președintele Fundației Carpați, domnul Koles Sandor și Secretarul General al Asociației Euroregiunii Carpați, domnul David Lasek.

În expunerea sa, Președintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaților, doamna Biro Rozalia-Ibolya, a subliniat importanța dezvoltării unui brand al Carpaților, pe întreaga suprafață pe care se întinde acest lanț de munți, aparținând marelui sistem muntos central al Europei și care, pornind din România, se extinde în țări precum Ucraina, Slovacia, Polonia, Ungaria, Cehia și Serbia.

Deputatul UDMR, doamna Biro Rozalia-Ibolya susține că, pentru consolidarea și vizibilitatea acestui brand, este esențial să fie păstrate multiculturalitatea și tradițiile fiecărei regiuni și trebuie exploatate și promovate oportunitățile oferite de Munții Carpați.

Via Carpatia, inițiat de Polonia, unul dintre principalele proiecte vizate de Inițiativa celor Trei Mări ( platformă politică a statelor membre ale Uniunii Europene) are ca obiectiv principal crearea unui coridor de transport din partea de nord a Europei spre sud, prin Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia, ca o nouă conexiune de autostradă între nordul și sudul Europei, integrând sistemul de transport al statelor participante la proiect.  

În ceea ce privește România, secţiunile rutiere care formează proiectul Via Carpatia vor fi de tipul autostrăzi, drumuri expres, drumuri transregio şi drumuri eurotrans.

Drumurile transregio asigură conectivitatea între regiunile de dezvoltare ale României, între pricipalele centre urbane şi economice şi conectează polii de creştere economică la reţeaua naţională de autostrăzi şi drumuri expres. În plus, drumurile transregio reprezintă un sector sau mai multe sectoare de drumuri naţionale, cu două sau patru benzi de circulaţie, care facilitează conectivitatea rutieră între regiunile României sau între reşedinţele de judeţ, polii de creştere economică şi reţeaua primară de transport (autostrăzi şi/sau drumuri expres).

Acest proiect de infrastructură, Via Carpatia, va reprezenta un beneficiu inestimabil pentru economiile României și Poloniei, dar și pentru economiile din regiune, pe termen lung.

pe aceeași temă

Hírlevél