Antreprenorii și administrațiile locale trebuie să se pregătească pentru noile direcții de finanțare din bugetul UE
Două dintre cele mai importante obiective pe care trebuie să le urmărim în perioada următoare sunt legate de menținerea la același nivel a fondurilor europene necesare dezvoltării și de informarea antreprenorilor cu privire la schimbările care se prefigurează la nivelul UE din punct de vedere al strategiilor economice, a declarat europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, marți după-amiază, la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei discuții cu întreprinzători organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna. Gazda evenimentului a fost Edler András György, președintele CCI Covasna, la discuții participând primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András, senatorul UDMR Fejér László Ödön și vicepreședintele Consiliului Județean Covasna Grüman Róbert.
”În următoarea perioadă, două dintre cele mai importante obiective pe care trebuie să le urmărim sunt legate de menținerea la același nivel a fondurilor europene necesare de dezvoltării pentru a putea continua modernizarea începută, dar și să asigurăm condițiile pentru ca întreprinzătorii și administrațiile locale să prospere. Cel de-al doilea obiectiv este să informăm antreprenorii noștri despre schimbările ce urmează, pentru că UE trebuie să răspundă la noi provocări cum ar fi schimbările climatice, protecția mediului, managementul deșeurilor, dezvoltarea economiei circulare”, a precizat Winkler.
Deputatul european a mai vorbit despre provocările pe care le implică adoptarea bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027. ”Decizia finală privind noul ciclu bugetar va fi luată abia la sfârșitul acestui an. Deci, este evident că cei care vor decide prioritățile de dezvoltare sunt deputații care vor fi aleși de cetățenii europeni pe data de 26 mai. (...) Numai fiind uniți și solidari, vom putea să susținem în Parlamentul European interesele antreprenorilor și ale autorităților locale din cadrul comunității noastre. Sarcina noastră este să consolidăm prezența maghiară la Bruxelles”, a subliniat Winkler.
Potrivit europarlamentarului, o miză importantă este menținerea sau chiar majorarea finanțărilor europene dedicate dezvoltării destinate statelor membre din Europa Centrală și de Est. ”Noi trebuie să ne pregătim serios pentru a accesa programele aferente noilor direcții de finanțare din bugetul multianual al UE. Una dintre direcții va fi legată de schimbările climatice, în conexiune cu programele finanțate pentru eficiența energetică, cu soluțiile pentru folosirea energiei regenerabile. Un alt subiect important este economia circulară. Aici vorbim de nevoia de a recicla. Acestea sunt domenii pentru care vor fi finanțări consistente. Vă dau un singur exemplu, în luna aprilie, în Parlamentul European am adoptat o măsură prin care se va interzice folosirea produselor din plastic de unică folosință. Astfel, s-a creat o nouă nișă pe piață. Aceste produse vor trebui înlocuite cu altele care să fie rezultatul unor soluții ecologice. Este important să cereți informații de la camerele de comerț și firmele de consultanță pentru a cunoaște noile posibilități de finanțare”, le-a spus Winkler participanților.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András, consideră că politica este un instrument atât pe plan local, cât și național prin care se pot modela deciziile privind viața de zi cu zi. Conform acestuia, deciziile politice trebuie influențate și la Bruxelles, unde se decid, de exemplu, și prioritățile programelor prin care se asigură finanțare. Tocmai de aceea, a mai spus primarul din Sfântu Gheorghe, este important ca în Parlamentul European comunitatea maghiară să aibă o reprezentare solidă.
Întreprinzătorii covăsneni au prezentat problemele și provocările cu care se confruntă zilnic. Județul se află printre primele la nivel național în domeniul clusterelor și a start-up-urilor, dar e nevoie de sprijin financiar. O altă problemă este instabilitatea legislativă, lipsa forței de muncă bine calificate.
Winkler a precizat că la problema forței de muncă, învățământul dual poate fi o soluție, dacă antreprenorii transmit instituțiilor de formare profesională și autorităților locale competențele de care ei au nevoie în conformitate cu planurile de dezvoltare. El a mai spus că va susține inițierea unui dialog structurat și constant între Consiliul Economic al UDMR și reprezentanții organizațiilor de afaceri din zonă.
Marți, Iuliu Winkler a vizitat și Parcul Industrial din Sfântu Gheorghe realizat din fonduri europene la invitația primarului Antal Árpád András și a administratorului Miklós Zoltán. Parcul Industrial SepsiPark se întinde pe 29 de hectare, clădirea centrală fiind închiriată în proprție de 95%.