CRU - Intervenţii politice din partea reprezentanţilor platformelor UDMR
Cel de al treilea punct pe ordinea de zi l-a constituit seria intervenţiilor politice din partea reprezentanţilor platformelor UDMR.
Primul care a deschis şirul de intervenţii, a fost Tánczos Barna, membru CRU. Politicianul a mulţumit în numele grupului Ţinutului Secuiesc pentru încrederea, credinţa şi sprijinul celor care în 9 decembrie au votat UDMR, adăugând că “această zi trebuie dedicată evaluării şi analizei. Trebuie să apreciem rezultatele noastre. Azi avem motive de bucurie, deoarece ne-am atins o parte din obiectivele propuse, dar este necesară o analiză mai profundă pentru a putea formula idei constructive.”
Din partea grupului Partium, Bíró Rozália a vorbit despre necesitatea evaluării rezultatelor în funcţie de rezultatele obţinute pe colegii, în interesul unei analize constructive: “Cred că suntem cu toţii conştienţi de faptul că greşelile noastre trebuie analizate pentru fiecare colegiu în parte. Am încredere că mai devreme sau mai târziu şi comunitatea română va evalua în mod raţional activitatea UDMR, întrucât timp de 23 de ani încoace am contribuit la faptul ca România să ocupe poziţia pe care o are în prezent pe scena europeană.”- a formulat Bíró Rozália. Senatorul UDMR, membru al CRU a relatat în discursul său şi despre consecinţele participării PPMT la alegerile parlamentare din acest an. “Campania electorală a reprezentat dovada clară a faptului că PPMT nu a avut în vedere interesele comunităţii maghiare. Este cert că în permanenţă obstrucţionează munca UDMR, sunt nenumărate exemple în acest sens atât în judeţul Bihor cât şi în alte judeţe”- a afirmat Bíró.
În intervenţia sa Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a opinat în numele grupului Laleaua din cadrul CRU, că “conflictele de interese maghiare din Transilvania sunt soluţionabile dacă le gestionăm cu suficientă înţelepciune şi răbdare”. Borboly a adus ca exemplu în acest sens organizaţia teritorială Gheorgheni din judeţul Harghita, care a fost capabilă de reînnoire şi reorganizare, adăugând: “Consider importantă consolidarea domeniilor de specialitate din cadrul UDMR. Avem nevoie de un sistem instituţional puternic, reuşind astfel să oferim o perspectivă reală” – a subliniat Borboly.
Reprezentantul grupului Transilvania, Kováts Krisztián a vorbit în intervenţia sa despre faptul că în judeţele diasporei interne, nu PPMT reprezintă un pericol deosebit. “Noi trebuie să acordăm atenţie sporită alianţelor electorale dintre partidele româneşti, deoarece acestea ne iau mai multe voturi”- a relatat Kováts referitor la voturile bazate pe principiul utilităţii, caracteristic comunităţilor maghiare din diaspora internă.
“Evaluarea îşi are rostul doar dacă este una sinceră. În opinia mea oglinda este un instrument valoros al politicianului precum şi al organizaţiei locale”- a subliniat europarlamentarul UDMR Winkler Iuliu, în numele grupului Diasporei Interne.
Frunda György a luat cuvântul în calitate de reprezentant al grupului Creştin Democrat. ”Dacă azi trebuie să facem o analiză, atunci consider că trebuie să ne punem întrebarea, de ce UDMR a obţinut 380 de mii de voturi la Camera Deputaţilor şi 390 de mii de voturi la Senat, deoarece aceasta înseamnă cca 50 de mii de voturi mai puţine ca în 2008. Cei care au votat cu PPMT, au votat nu din simpatie pentru ei, ci mai degrabă împotriva noastră, iar acest lucru este periculos, nu poate fi neglijat.” – a atras atenţia Frunda referitor la rezultatele alegerii parlamentare.
Seria intervenţiilor s-a finalizat cu discursul preşedintelui Conferinţei Tinerilor Maghiari (MIÉRT) “Acum la finalul campaniei electorale, la încetarea duelurilor strategice şi declarative, în reflecţia rezultatelor alegerilor şi formularea concluziilor, ne aşteaptă planificarea viitorului. Importnant este faptul că UDMR a intrat în parlament, iar astfel este asigurată reprezentarea maghiarimii din Transilvania” – a subliniat Bodor László, adăugând că, chiar şi în condiţiuile unei reuşite, nu este de neglijat acel fapt îngrijorător conform căreia un procent 0,64 % din maghiarimea Transilvană a votat cu partidele româneşti. “Da, acest procent reflectă rezultatul obţinut de PPMT la alegeri, care acum contribuie la întărirea rezultatului unui partid românesc, a unui senator sau deputat român. Acest lucru trebuie spus foarte clar, să înţeleagă şi acei maghiari pe care PPMT i-a indus în eroare. Trebuie să muncim pentru ca electoratul maghiar din Transilvania să ne înţeleagă îngrijorarea, şi ca ei să nu mai poată fi uşor de manipulat. Trebuie să acţionăm pentru a avea o comunitate maghiară puternică şi după anul 2016, pentru creşterea forţei mobilizatoare a Uniunii” – a explicat Bodor László. Liderul a continuat prin prezentarea iniţiativelor pe care le are în proiect MIERT: “Este necesară evaluarea eficienţei funcţionării organizaţionale, a situaţiei maghiarimii din comunităţile urbane, şi solicităm pe această cale deputaţilor care au obţinut acum un mandat în Parlament, ca în momentul modificării legii electorale să aibă în vedere participarea foarte redusă a tinerilor la alegerile din 2012, iar în funcţie de aceste procente să sprijine elaborarea unei legi electorale care să ţină cont de viziunile şi aşteptările tinerilor. Totodată propunem înfiinţarea în cadrul structurii centrale a UDMR a unui departament de dezvoltare organizaţională a cărei activitate va fi sprijinită cu maximă intesitate de către activiştii şi voluntarii MIERT ” - a relatat Bodor cu privire la iniţiativele MIERT.
„În orice sistem, maghiarimea din Transilvania trebuie să aibă ca scop reprezentarea proporţională. În interesul realizării ţelurilor maghiarimii din Transilvania, poate calea propusă de noi este mai lungă dar este sigură. O cale mai scurtă este nerealizabilă” – a subliniat deputatul Szabó Ödön.
Europarlamentarul UDMR Sógor Csaba, a vorbit despre importanţa desfăşurării unei campanii permanente, subliniind faltul că în politica modernă este necesar ca timp de patru ani să existe comunicare, campanie permanentă, iar în luna premergătoare alegerilor baza trebuie să o constituie relaţiile şi mesajele déjà existente.
Deputatul de Bihor, Cseke Attila a mulţumit în intervenţia sa celor 89% de maghiari care au votat UDMR şi continuarea construirii Transilvane, după care a afirmat: “Nu ne vom ascunde greşelile, vom efectua o analiză serioasă şi responsabilă, vom elabora o strategie viabilă, centrată pe cooptarea tinerei generaţii în activitatea noastră şi construirea unui mesaj pentru familiile formate din căsătorii mixte.” – a opinat Cseke. Interesul maghiarimii din Transilvania este de a-şi păstra drepturile obţinute. Aceasta, evident, poate fi facilitată de asumarea unui rol în guvernare, iar dacă nu se va întâmpla, atunci trebuie să avem un mesaj foarte serios către partidele româneşti, pentru a nu se atinge de drepturile noastre obţinute”- a subliniat deputatul Cseke Attila.