UDMR: regenerarea orașelor mici și mijlocii va fi sprijinită și din fondurile nerambursabile ale Programului Operațional Regional – legiuitorii Uniunii au avut o întrevedere cu ministrul delegat pentru Fonduri Europene

UDMR: regenerarea orașelor mici și mijlocii va fi sprijinită și din fondurile nerambursabile ale Programului Operațional Regional – legiuitorii Uniunii au avut o întrevedere cu ministrul delegat pentru Fonduri Europene

Grupul parlamentar UDMR a purtat discuții cu ministrul delegat pentru Fonduri Europene și directorii diferitelor departamente din cabinetul acestuia despre fondurile nerambursabile disponibile în următoarea perioadă. La întrevederea care a avut loc luni, 27 noiembrie, legiuitorii Uniunii au cerut informații cu privire la proiectele și posibilele investiții importante la nivel național și pentru comunitățile locale din Transilvania.

Vice-liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Szabó Ödön a arătat că finalizarea construcțiilor autostrăzilor din Transilvania este o prioritate majoră. Totodată, printre prioritățile exprimate de comunitatea maghiară din Transilvania, se enumeră și modernizarea și extinderea rețelei de infrastructură și a clădirilor culturale, educaționale și sociale.

Deputatul din județul Bihor a amintit că, în anul 2014, UDMR a elaborat o strategie de dezvoltare economică, numită Transilvania 2020, care are ca scop dezvoltarea comunităților locale.

 „Administrațiile locale derulează numeroase proiecte de investiții din fonduri europene, iar finalizarea acestora reprezintă o prioritate. În momentul de față, în multe localități se derulează proiecte de modernizare și extindere a rețelei de apă și canalizare, precum și alte proiecte infrastructurale cu finanțare europeană. În perioada următoare se vor aloca alte fonduri în beneficiul comunităților locale, iar astfel este foarte important ca administrațiile locale să fie informate din timp despre acestea pentru a putea pregăti cele necesare pentru atragerea acestor fonduri, având în vedere că se va aplica principiul primul venit, primul servit”, a declarat vice-liderul deputaților UDMR care a adăugat că UDMR a pledat pentru necesitatea alocării fondurilor pentru orașele mici, altele decât cele reședințe de județ.

„UDMR a militat de ani de zile pentru a include o axă de finanțare specială din fonduri europene pentru orașele cu o populație de sub 50.000 de locuitori având în vedere faptul că, de la aderare există fonduri doar pentru dezvoltarea comunelor și a mediului rural, respectiv municipiile reședință de județ, care practic monopolizează resursele pentru mediul urban. Reușita includerii în POR de către minister a axei 13 pentru aceste autorități publice locale este o reușită având în vedere faptul că în aceste localități trăiesc în total aproximativ 4 milioane de oameni”, a mai spus Szabó Ödön. 

pe aceeași temă

Hírlevél